când nu mai doare


doare cel mai rău atunci când nu mai doare.

când a rămas numai gândul în cămașă de zale, pe care nimic nu-l poate ucide, nici răni, nici măcar atinge. cândva, fusese un gând efervescent, extravagant, cu o personalitate bolnăvicioasă, care avea obiceiul să producă dureri crunte. se juca în carne alunecând de-a lungul fibrei cu vârful unui un cuțit încins în foc. dar precum în cele celeste soarele apune, tot așa și aici jos pe pământ: cuțitul s-a răcit, iar gândul a păstrat la îndemână doar lama – ca să poată întinde untul pe pielea încălzită de soare. când a încetat să o facă, a învățat cum să cânte la foaie de fier, așa cum bătrânii mai cântă la frunză.

doare cel mai rău atunci când nu mai doare. abia atunci doare profund.

când fiecare celulă eliberată de durere își vede de drumul ei. iar libertatea are un gust atât de bun! nou și aromat, prins în boabe de ud peste buze și gândul dansează acum cu nepăsarea. oare are totul un preț sau e pur și simplu de-a valma – tot ce-a fost, ce este și ce-ar putea să fie? este un balans fragil între gândul ce zace adânc amorțit și cel ce zburdă în sfârșit în voie. echilibrul a fost plătit cu monede grele și rare, însă între timp prețul a crescut și negustorul nu-i mulțumit de vechea înțelegere. vrea mai mult, dar nu a venit încă să ceară. nu încă.

doare cel mai rău atunci când nu mai doare. abia atunci doare profund, transformator și ireversibil.

când întregul îndoit de durere a ales să imite o ceașcă de ceai din porțelan chinezesc. s-a prefăcut prea pe marginea mesei, prea pe lângă mâna neglijentă, prea împinsă din greșeală pe gresia dură. a lăsat bucățile mari să-i fie strânse și luate, căci își adunase deja tot suflul în pulberea fină dintre cioburi. și-a adunat toate puterile, a ridicat ochii spre cer și a prins forma primei făpturi întâlnite cu privirea. și-a întins larg aripile translucide și dus a fost, departe de tot.

 

07-mai-2018

 

© Iustina Dorobanțu, mai 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.