capitolul precedent

Am apucat să dorm două ore înainte să sune alarma. Îmi simt tot corpul înțepenit, dar niciun efort nu este prea mare pentru a repara ceea ce am stricat ieri seară. N-o fi fost cu intenție, dar bine nu a ieșit. Mă ridic din pat cu metoda rachetei 5, 4, 3, 2, 1, sus!, intru la un duș rapid în timp ce mintea mea trece în revistă tot ceea ce știu eu despre un mic dejun perfect.

Și mi-a ieșit! Iată-te, zâmbitoare, cu privirea asta a ta care mă topește. Aș vrea să nu-ți pot uita niciodată apariția, chiar dacă voi avea parte de una nouă mâine. Nu vreau să uit niciuna. Dar nu mă privi îngrijorată. O să-ți abat gândurile de la asta. Nu vreau să-ți faci probleme pentru mine, n-o să răcesc rău, promit că voi lua medicamente, că îmi voi face ceai fierbinte, că mă voi odihni. În fond, dacă ar trebui să se îngrijoreze cineva pentru mine, acela sunt eu.

Eu sunt cel care nu știe exact ce s-a întâmplat, deși pare atât de simplu și de clar.

~  continuarea: partea a doua. 1 ~

© Iustina Dorobanțu, martie 2018