prin valea plină de spini pășesc cu tălpile goale

las urme ușoare prin colb și pe pietre

ce vântul le face pierdute la prima rafală.

din mine pământul însetat bea cu nesaț

uitând că doar ploaia i-ar putea fi de-ajuns

prinzând gust și dorință de sânge.

cu tălpile goale calc peste spini

mici tirbușoane, nu-i pot ocoli

se înfig, și sfâșie, și-apoi se desprind.

mulțumire pământul rostește

iar ei se gurudă prin praf foșnind

și îi îndeamnă la atac pe cei ce mă așteaptă-n drum.

fiți voi cât de mulți, nu-mi pasă

continui să merg și iată așa trec de voi

și când voi privi în urmă am să văd doar loc uscat.

în joacă și-n plimbare voi reveni să vă culeg din vechiul drum

uscați, pierduți, spini neglijați! într-un ghiveci am să vă pun

cu apă și pământ bun. și-am să vă-ntreb: rodiți?