Și dacă… am merge împreună la pescuit?

Ne-am duce sus, pe-un nor pufos. Ne-am așeza comod pe marginea lui, așa cum se așează turiștii pe muchia stâncilor de peste hăuri. Am scoate undițele din bagaj și-am arunca în vale firul, să ajungă până acolo unde noi nu putem.  Din marea aia invizibilă de sub noi am pescui idei. Le-am trage spre noi, le-am prinde în mână, le-am putea numi licurici, dar nu o vom face.

♣

Apoi vom pune fiecare idee sclipitoare în câte un vârf de săgeată. Și-am trage, departe-departe, cât să ajungă până jos pe Pământ. Am trimite fiecare idee acolo unde îi e locul. Uneori, în zbor, ideile își pierd din intensitate. Alteori, se aprind și mai puternic. Uneori, o săgeată de rupe în două, pe mediană, și atunci steluța se rupe și ea în două, punând în fiecare bucată din ea aceeași putere, cât a avut inițial. Și va ajunge la ambii destinatari, frumoasă și nevătămată. Și fiecare colț de pe Pământ e îngrijit, pentru ca toți oamenii lui să își primească nestematele.

♣

Știi, uneori ne întrebăm, retoric, de unde ne vin ideile.

Retoric, când ne credem prea deștepți.

Alteori le credem dar de la Dumnezeu.

Uneori inventăm teorii despre ce și cum ar putea fi, despre un flux informațional accesibil.

Alteori le credem desprinse din ce am citit, nicidecum ale noastre.

⊥

De-am privi Sus, de-am privi către stele, poate am înțelege că e acolo cineva care are grijă ca fiecare idee să ajungă la omul potrivit, la momentul potrivit. Cineva care ar sufla ca să intensifice vântul, dacă săgeata ar lenevi pe drum. Cineva, eu îți zâmbesc azi și-ți mulțumesc pentru fiecare idee pe care mi-ai trimis-o! Și nu numai eu 😉

© Iustina Dorobanțu, iulie 2017