-Mă tot gândesc de câteva zile la tine…

-La mine?

-Da. De fapt, nu la tine, ci la ceea ce țin să îți spun…

-Așa…

-E vorba de toate astea… de tot ceea ce se întâmplă. N-ai senzația că te-ai întors la școală? Că înveți, că repeți, că dai examene… că-ți simți mintea că poate mai mult, dar e fie prinsă în tiparele unui junior?

-Vorbești aiurea! Nu înțeleg absolut nimic.

-Mă simt suflet bătrân prins în corp de copil… Nu știu cum să îți explic mai bine de atât.

-Nu, nu pricep cum de-ți trece așa ceva prin cap. Dar hai să-ți fac jocul. Care e firul logic al acestei povești?

-Nu știu.

-Ce cauți aici, ce ai de făcut?

-Nu știu.

-Hai, nu te mai gândi la prostii. Vine weekend-ul. Du-te undeva, relaxează-te.

-Ai dreptate… Poate merg la un film. Să-mi umplu gândurile cu altceva.

-Ei, vezi? Așa mai vii de acasă. Dacă vrei, putem merge împreună. Alegem o comedie bună.

-Și totuși…

-Totuși ce?

-Doar un gând… Dacă a fost ceva… ceva ce a mers prost, atât de prost încât singura variantă a fost să revin, să o iau de la capăt și apoi să repar?

-Da` tu chiar nu te potolești, niciodată?

-Pofti…?

Vocea i se șterse brusc. Un zgomot asurzitor. Uitare. În încăpere, X și Y beau un ceai pe canapeaua înflorată. X are o privire pierdută, Y pare însă cu toate simțurile alerte. În așteptare. La pândă. Stânjenit, X începe.

-Era ceva… dar am uitat ce. Îmi stătea pe cap să-ți spun… dar am uitat complet.

-Ei hai, nu-ți face probleme din atâta lucru. Hai mai bine să ieșim pe undeva.

-Ok… hai.

Plecară. Y verifică discret să aibă pixul la el. Pentru orice siguranță. La nevoie, e suficient doar un clic, în capăt.