Cei doi se privesc în ochi. Se apropie ușor unul de altul, își vorbesc, spațiul dintre ei devine mai dens, aerul mai încins, inimile își aliniază ritmul. Se sorb din priviri, se dăruiesc din priviri. Aproape că se pierd în călătorii interstelare. Colțurile gurii ei se ridică aproape imperceptibil. Dar el vede, pentru el contează. Își simte sufletul invadat de lumină. Ochii ei se pierd în ochii lui. Îi râde cu toată ființa. El îi întoarce privirea, se completează și împreună sunt doar unul. O caută cu totul, cu mintea, cu inima, o caută pe ea acolo unde numai el poate pătrunde. Intensitatea apropierii o schimbă, îi crește pulsul, îi taie respirația, îi recalibrează pupilele. Privirea lui se scufundă în adâncul ochilor ei și regăsește acolo tot Universul, întreg, imens, infinit.
Oare ea știe? Oare ea are idee despre călătoria lui în Universul ei? Oare ea își cunoaște propriul Univers?
Oare ea se pierde în lumea lui? Oare ea îi vizitează Universul, oare ea explorează infinitul de dincolo de ochii lui?
Sau este ea oare doar oglinda lui? El nu-i pătrunde Universul, niciodată. Pentru că ea este șansa lui de a-și afla propria lume. Iar aceasta este cea mai frumoasă minune care i se poate întâmpla în Universul cunoscut.
© Iustina Dorobanțu, iunie 2018
Prinţesa Albastră 