Casa e din ce în ce mai goală. Ai împachetat tot. Toate lucrurile adunate în ani de zile… le-ai sortat, le-ai notat, le-ai lăsat în grija timpului până când le vei regăsi.
Mie mi-ai împachetat lumea. A fost o lume frumoasă, blândă, minunată. A fost o lume pe care nu am prețuit-o suficient când trebuia. Acum regretele sunt tardive.
Mă voi întoarce aici și ecoul va vorbi despre tine. Îți voi auzi pașii, chemați din amintiri. Voi privi în direcția lor și voi zări o umbră, voi înainta spre tine și nu îți voi putea cuprinde talia pentru că vei fi doar o închipuire.
~ continuarea: partea a doua. 7 ~
© Iustina Dorobanțu, martie 2018
Prinţesa Albastră 