Imaginează-ți o masă albă, îngustă dar lungă. Lungă de 3 metri.
Acum, imaginează-ți că tu stai la mijloc. Ca un arbitru, numai că nu stai sus, ci lipit de masă. Pentru a-i urmări pe cei doi, trebuie să îți răsucești capul cu totul. Spre dreapta, spre stânga, spre dreapta, spre stânga, spre dreapta, spre stânga, spre dreapta, spre stânga. Ai prins ideea.
Mai departe, uită-te în dreapta. În halat alb, doctorul cu o față uscată și acră își privește interlocutorul. Acum, în stânga, te rog. În halat alb, doctorul rotund și cu o gură strâmbată de atâta dezgust exprimat își privește interlocutorul.
- Îl salvez pe-al meu. Îmi dai inima, al tău oricum crapă.
- N-ai de unde să știi asta.
- Ei, nu. Am.
- Hm?
- Știi și tu.
- Da, știu. Cât?
- Cât… ce?
- Ce câți? Serios?! Hai. Cât.
- Bine. Următorul. Îți dau și eu de la următorul care vine.
- Și dacă nu…?
- Aranjăm.
- Auzi, da’ al tău sigur crapă dacă nu-ți dau? Știi, poate mai trag de el, poate mai pică ceva. Familie mare.
- Da. Am nevoie. Tot familie mare. Și pe termen mai lung decât al tău, dacă trăiește. Împărțim, dacă nu vrei altfel.
- Împărțim.
- Bine. Așa facem. Când mi-o dai?
- Hm??
- Inima! Ce altceva?
- Aaah. Păi stai să se ducă.
- Păi nu stau. Ajută-l.
- Ești nebun? Ăștia ne iau pe toate părțile că poate simte ceva și când e legumă, și tu ce-mi ceri?
- Să-l faci legumă. Dă-mi inima. Împărțim.
Te uiți la ei, le asculți dialogul incredibil. Te doare deja gâtul, nu te mai întorci în dreapta, în stânga, niciunde. Oricum sunt amândoi la fel.
Se deschide ușa din față. Prin cadrul alb trece un doctor înalt, în halat alb. Frumos de pică.
- A cui e?
- Cine? – Care?
- Ăla de pe masă. Cu mațele scoase.
- Al meu. – Al meu.
– Vă hotărâți?
- Al meu. Dă să moară și îi dau inima. – Al meu. Dă să moară și i-am făcut rost de inimă.
– Bă, voi sunteți nebuni? țipă isteric al treilea doctor. E doar unul și are inima bună. Da’ e jumate rupt.
Tăcere de la capetele mesei. Și din stânga, și din dreapta.
– Nu-i nimic, se mai întâmplă, zice ăla frumos de pică. Băgați-l la somn. Pregătiți ficatul, rinichii, ce mai găsiți. Avem oaspeți.
În camera alăturată, sub masa durerii și a tăcerii, balta de sânge a înțepenit. În loc să se prelingă spre gura de scurgere, ia forme în sus. În fond, nu poți desena harta României fără a-i face munții, brazii, oamenii…
Prinţesa Albastră 
Daca medicii în loc sa vindece împart ipotetica prada …..poate se trezește pacientul …cum s-a mai întâmplat ….în istorie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine ar fi să nu doarmă prea adânc…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Buna dimineata!
O cafea mai speciala in zorii acestei zile
v-as fi asternut pe-o coala ,insa nu am gasit file
nici cerneala in stilou,nici cuvinte adecvate
doar un fluture-n tablou,sa v-aduca sanatate,
o zi de zambete plina si tot ceea ce doriti,
soarele sper sa revina,cu totii sa fim fericiti !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bună dimineața!
Foarte mulțumesc pentru aceste frumoase gânduri!
Asemenea, numai bine!
Așa să fie, să fim cu toții fericiți! ☀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos!
Asemenea, un weekend plin de fericire! Din interior și de Sus, e cea mai bună.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Blue, mi-a murit zîmbetul. Ăăă…dureros umor negru şi dureroasă pilda…dar mă gîndesc că realitatea nu e diferită cu mult de ceea ce sugerezi, fie că ai vrut să faci referire strict la un domeniu, valabil de altfel şi pentru altele, fie că te-ai referit la noi, ca naţie sau ca ţară, folosind o metaforă. E vina mea dacă întelesul nu l-am descifrat corect dar hei, ăsta e farmecul, să provoci neuronii altora. Fie şi determindu-i să facă deducţii greşite! Uite că zîmbesc! 🙂
P.S. Stilul tău de mai demult era gingaş, dar nu pot să nu-l admir şi în varianta ” tăiere în carne vie”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai citit bine, despre țară este vorba, din păcate.
Hmm, gingaș zici că îmi era stilul? Pe alocuri, da. Dar uneori nu, de aceea nici nu am mai scris aici, iau o pauză pentru recadrare. Pentru că realitatea devine reflexia celor gândite, deopotrivă adevărate sau imaginare, fără a face distincție mintea. De aceea o să revin doar cu optimism, sper. Fără tristeți. Cu realități de-astea de actualitate, poate.
Ce să facem, ne adaptăm vieții.
ApreciazăApreciat de 1 persoană