exersez mersul de-a buşilea, mersul în jos, mersul de-a latul, mersul oriunde, mersul nicăieri. în mod special mersul nicăieri. e singurul cu care pot ajunge oriunde.

singurul motiv pentru care nu m-a dus prea departe ultima dată a fost gândul. gândul la „unde”, gândul la „cum„, gândul concret la obiective şi rezultate. şi totul s-a dus pe apa sâmbetei instant.

m-a afectat, m-a deprimat, m-a tras în jos. a dat cu mine de toţi pereţii, apoi s-a aşezat picior peste picior pe scaunul uitat în colţul umbrit al încăperii. şi-a încrucişat mâinile şi s-a prins în rol de observator. acum stau în faţa lui şi-l privesc. iar gândul joacă tare, stă mândru şi pune la bătaie singurul as din mânecă: intimidarea.

eu-de-ieri n-aş fi jucat sfidarea. eu-de-azi, o fac. şi privesc gândul fix în ochi. de azi nu se mai pune cu mine. de azi merg unde vreau.