stări


Mi-era sete, așa că am urcat până pe cea mai înaltă creangă. M-am întins de-a lungul ei, deși mi se părea că îmi risc existența din cauza echilibrului precar. Am închis ochii, gata să mă las să adorm, ca să mă opresc din numărat minutele. Mi-am lăsat buzele ușor distanțate, cât să treacă nestingherită o răsuflare, dar mai ales cât să pot prinde în zori picăturile de ploaie, pe care apoi să le sorb și să le zdrobesc între dinți.

Mi-era foame, așa că am căutat să mi-o potolesc. Nu știam cum, așa că a rămas în mine.

Mi-era frică, așa că am făcut o listă cu toate pericolele la care m-am putut gândi.

Mi-era dor, așa că am căutat o oglindă. Am acoperit-o, așa încât să nu-mi pot vedea nici măcar proprii ochi, închizând dorul definitiv în mine.

Mi-era cumva ciudat, nemaiștiut. Numai bine să rămân așa pentru un timp.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.