dincolo de infinit, aici. T6.


Unele întâmplări încep să se lege. Vezi cum curg unele din altele. Simți că ești parte a unui plan mai mare ca tine. Te depășește. Și te onorează să fii parte. Nu înțelegi însă totul, iar asta îți creează o senzație de disconfort. Sensibilitate la nou, îți zici. „E ca și cum aș avea o nouă pereche de ochi și, în plus, nici nu e fixată bine între cele două noi orbite care și-au făcut loc pe sub tâmple.” Da, scuza clasică! Treci de ea.

Întrerup vocea. Iau o gură de nou, de voie bună, privesc puțin în zare. Vorbesc prea mult cu mine. Și nici nu mai știu care sunt eu și care eu. Devine obositor când dialogul este prea accelerat. M-am săturat de reproșuri.

Vreau să mergem alături pe drumul ăsta, îți zici. Împreună, ca o familie. Și tu să mă susții, și eu pe tine, și tot așa. Nu contează că tu vezi luna, iar eu când privesc văd soarele. Nu contează că eu văd marea la picioare, iar tu o vezi sus. Sunt doar diferențe de percepție. Sunt fix același lucruri sus sau jos pe unde trecem. Nu ne-au așteptat pe noi să le spunem ce să fie pentru ca să fie. Și nici nu o să dispară dacă nu le numim. Doar noi ne facem mici, tot mai mici, și mai mici când ne certăm și batem pasul pe loc. Și ne decolorăm și ne subțiem de ne poate lua vântul din loc. Nu prindem rădăcini nici măcar în noi înșine.

Iar când dialogul a încetat să existe, când nu-ți mai răspunzi, tu continui să vorbești. Când ai liniștea pe care ți-ai dorit-o, o spargi în bucăți. Pentru că nu știi ce să faci cu ea. Obiceiurile vechi sunt ca niște șanțuri adânci prin care curge apa în jurul castelului tău de fildeș. Trebuie poduri noi, dacă vrei alt drum. Trebuie să construiești. Și să nu te oprești până nu sunt toate noile poteci gata, chiar dacă ți se par inutile, căci vezi cum seacă apa. Nu, până nu va fi secat de tot, până nu-ți vor fi noile drumuri bătătorite, nu te opri.

Iar într-o seară târzie, la ceas de apus, te vei așeza pe pământ, tu cu tine, și vei privi în liniște răsăritul și lumea și tot ce mai vrei și veți vorbi mult, uneori vocile se vor suprapune spunând același lucru, alteori vor fi diferite, și în alte dăți veți tăcea lung. Veți fi prieteni, mergând împreună pe drumuri noi, descoperind și bucurându-vă de tot.

© Iustina Dorobanțu, iulie 2018

2 gânduri despre „dincolo de infinit, aici. T6.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.